Variațiuni pe tema Dumnezeului și a monștrilor

Pe tărâmul lui Dumnezeu
Eram un înger
Trăind în grădina Răului.

Speriat, promiscuu,
Urmându-mi necesitățile imediate,
Strălucind ca și o starletă de halogen.

Oh, Doamne, dă-mi din puritatea ta:
Fală, putere, alcool și preacurvie
Haide, Doamne, injectează-mi-le încetișor!

Haide, Doamne, pune-ți mâinile pe coapsele mele!
Atinge-mă ușor,
Eu cu El m-am înțeles mereu bine..

El nu va pune mâna pe sufletul meu,
Iar eu nu-I voi ierta păcatele
Pentru că trăiesc precum Jim Morrison.

Îndreptându-mă spre o vacanță de vis
Am ajuns în Paradis,
Iar acolo mi-au devorat inocența.

Pe tărâmul lui Dumnezeu
Eram un înger căutând mereu
Erecție, cocaină și imitație.

Luminat de o aură de carbon,
Mâna Lui caldă mă atingea neîncetat
Viața imită arta!

Pe tărâmul lui Dumnezeu
Eram îmbăiat în aromă de bordel.
Și asta îmi doream cu adevărat.

Dragă Mioara,

Îți scriu că am auzit că ai divorțatși paote te dă fostu' bărbat afară din casă și poate că va trebui să te intorci la noi în localitate pentru totdeauna. Că știi tu cum este... cine mai vrea o muiere divorțată, de 40 și trei de ani cu 2 copii la școală?! În fine asta este, eu ți-am spus încă dinainte să te măriți că ăla nu e bărbat pentru tine. Dar ce să-i faci... nu ai ascultat. Să lăsăm fleacurile și trecem la lucruri mai serioase.

Mă doare spatele teribil! TERIBIL!
Îți spun eu că despre durerile de șale niciodată nu este prea mult de discutat. Viorica a avut și ea dureri de șale și se pare că i s-au tras durerile și pe la umeri. Și nu a mai putut scoate apa din fântână. Iarna trecută, cu înghețul ăla mare, s-a dus la fântână... că bărbatu' o fost plecat la noră-sa, s-a dus Viorica noastră la fântână să scoată apă... și ce să vezi?! O înghețat apa în fântână! Dar proasta nu s-a uitat înainte și când o aruncat cu oala de plastic de Vicontex SRL, toată s-a făcut țăndări... că și în august se mai înecau cu plastic... Eu le-am spus! Mai bine o oală de tablă tătă îndoită decât plastic făcut în China sau de la olandezu' sudist!

Așa s-a speriat Viorica de cum o troznit plasticul de gheață, de i s-a lăsat cu dureri de cap. Mult timp o umblat legată la cap. Nu știi că noi cu toții am rezut că face cobalto-terapie... sau ceva. Ei bine! Nu e cheală! Are dureri. Așa mi-este de frică că vine iarna și îngheață apa și voi ajunge să fac găleata țăndări... Însă, chiar îmi pare bine că ai divorțat, că dacă te dă ăla afară, atunci poți să vii aici și atunci are cine să scoată apa din fântână.

Să îmi spui numa' ce număr ai la papuc ca să îți cumpăr o pereche de cizme, că tu nu semeni la picior cu mine... și nu vreau să mi le deformezi pe ale mele...

Ca să nu spui că mă gândesc numai la mine, am și vești bune pentru tine. Nu este dracu' atât de negru pe cât pare! Mare noroc ai că anul ăsta au murit trei muieri tinere în sat și au rămas 3 bărbați tineri văduvi. Și în putere! Unul este chiar acuzat de viol. Cică ar fi abuzat-o pe Andrada... însă la cât e aia de curvă cred că și eu aș fi putut-o viola... Altul cică are unul bebe nelegitim cu una măritată de printr-un sat mai departe. Gurile rele spun că la făcut cu o pacientă la oraș la începutul anului când cică aștepta după nevastă-sa la chemoterapie. Iar pentru celălalt bag eu mâna-n foc!!!

Dacă nu vrei să te măriți, la bufet tot caută o femeie. Eu le-am spus că ești interesată și nu prea îți bagi mâna-n bani. Au zis te primesc și fără CV. Vezi că ți-am pus niște bani în plic - e cam tot ce am avut -  să le cumperi copiilor niște portocale și banane, că la cât de prost stai cu banii, mare minune să pună săracii de ei  gura pe fructe exotice până la Crăciun.

Te pup și te aștept cu vești. Pupă-i și pe ăia mici când le dai fructele și spune-le că sunt din partea mea.

P.S. Scuze că am trimis scrisoarea cu plata la destinație însă am în portofel doar două de 500 și nu vroiam să mai schimb...

Yet my experience did not teach me how to view my garden holistically. Until now I have been working on patches of land. In the beginning I was only thinking about a particular plant. I would look for a place for it no matter where and hope that it would grow.I did have some knowledge about my soil. And it was rich heavy clay. Still I hoped that certain plants would grow no matter what. They didn't. Ignorance has costed me many gorgeous plants. I believe that this was my first step in learning about gardening. That I had to change. That the plant should be followed, looked at and taken care. That is in garden. There are plants which seem to grow in kind of conditions, on large arrays of soil and suffering a bigger range of adverse conditions. I love this kind of tough plants. They are the machos of gardens, they can hold a garden together even in its worst moments. And there are the dames, which require a very strict treatment, specific soil, and climatic conditions. And there is also a middle class, which can be sometimes very moody. I had to learn that when gardening plants are in charge and I am the perpetual student. So instead of sacrificing anymore exemplares, I had to balance my desire to grow a plant and the real possibility of doing so. On the one hand I decided in a rush that I have to follow two paths, one of giving either the best possible condition, and the second to push the limits. Sometimes, neglecting a plant to the worst, produces magnificent surprises. But that only "sometimes"... The rest of time I am rather inclined by the desires of my plants. And when you have hundreds or even thousands in your garden you become a very busy person.   Being very weather dependent, and the weather on this Coast is terribly capricious, no planning is possible so I simply have to go along and trying to stay on top of things. What a delusion! For work in the garden is never finished and the amount of it depends on the degree of control I desire to have upon the garden.This tells me what kind of gardener I am, and, at the same, with circumscribes the notion "garden".

What is a garden then? A rack of Streptocarpus under growlights? It might be. It might be, indeed, the garden of a passionate who has no other means of gardening. It might look like an urban attempt towards green. Or it might be mere perplexity afore other forms of life than human. As long as this means deattachment from the urban, densely populated life, the rack of Streptocarpus has its healing role.