Saturday, 31 May 2008
Wednesday, 21 May 2008
Nunta la S.C. Cavalcada Prodexim S.R.L
Urmeaza sa va povestesc despre Blanduzia si Petru.
Ca orice tanar in floarea varstei am fost invitat la tot felul de petreceri mondene. Si ce este mai monden decat nunta intr-un oras de provincie. Si nu orice nunta, ci una cu pretentii metropolitane. Plonjand ca musca-n lapte in centrul festivitatilor, am inteles rapid de ce este - cel putin pentru moment - imposibil sa intemeiez o familie sanatoasa in Romania care sa respecte toate rigorile necesare unei societati in plina emancipare.
Sinopsisul amorului este simplu. Idila a debutat ca si altele mult mai putin norocoase pe internet. Messengerul a legat si dezlegat sute si mii de relatii. Sentimente profunde, pasiuni secrete si dorinte intense circula in anii recenti prin microprocesoarele calculatoarelor noastre. Incidenta si intensitatea sentimetelor electronice pare sa fi crescut odata cu dezvoltarea arhitecturii procesoarelor si cu generalizarea flagelului electronic in caminele ortodoxe.
Blanduzia, la fel ca si orice alta femeie crescuta intr-un mediu traditional, se afla inca din anii de liceu in cautarea amorului din povesti. Daca Fat-Frumosul rebel si intr-adevar imaginar isi pierduse urma intr-o mlastina sireteana, Blanduzia descoperi noi oprtunitati in lumea virtuala. Povestea se transforma in e-mail, e-mail-ul in apel telefonic, apelul telefonic primit in eurocenti bonus si de aici nevoia se metamorfoza in dependenta.
Baiatul, Petru, proaspat absolvent de Facultate de Renume, si totusi masterand la inca vreo 3 facultati, cu largi perspective de America Latina ii propuse Blanduziei o intalnire. Blanduzia, se fastaci ca o fata mare, raspunse ca nu se poate, ca ea nu este o dama usoara, ca este credincioasa, ca este chiar posibil sa fie virgina etc, insa dupa 4 sms-uri, 2 telefoane si 6 BUZZ-uri insistente raspunse lui Petru, sigura pe sine "unde?!"
Nu are rost sa mai relatez in amanunt intalnirea romantica prin parcul cu petunii, panselute si gloxinia, recipiente de plastic aruncate in zona verde si fantani arteziene cu rahati. Cert este ca dupa cateva luni se mutasera impreuna in metropola. Se logodira pentru ca Biblia detesta concubinajul si preacurvia, Blanduzia fiind oricum la fel de superstitioasa precum o mamaie aflata in Postul Pastilor si facura planuri mari de nunta selecta.
Scoasera la imprimanta color invitatiile stilate, apoi le scanara si le distribuira prin e-mail, posta si alt fel de porumbei la toti cei care vor sa se dantuiasca alaturi de ei.
Eu am ajuns direct la biserica. Nu orice biserica, ci o capodopera rasarita ca din minune. Sub auspiciile sfinteniei si iubirii dumnezeiesti, Blanduzia debuteaza senin intr-o casatorie cu o lectie de umilinta. Fata este dominata de dorinta de a mistifica un contract social banal precum maritisul intr-un eveniment cu deosebite implicatii divine. Preotul ii explica Blanduziei ca are un discernamant deficitar, insa nu este o problema pentru ca Petru va gandi si pentru ea. Si pentru ca nu o ajuta nici capul, nici trupul slab preotul i-a explicat ca trebuie sa isi asculte sotul si sa se teama de el. Petru, la randul lui, avea si el datorii fata de sotie: sa o trateze cumsecade, sa aiba grija de ea (ca este incapabila) si sa nu o insele. Apoi, preotul a binecuvantat uterul miresei care ar trebui sa devina incubator fecund al semintiei lui Petru si i-a blestemat cu o duzina de copii.
Serviciul religios a fost un adevarat exercitiu sportiv de genoflexiuni si miscari incrucisate de maini si brate. La intervale diferite oamenii se aruncau spontau in genunchi si apoi se ridicau facandu-si cruci repetate. Proclamarea casatoriei avusese loc dupa un crescendo de voci extatice ale minicorului din strana care a trezit cu siguranta interesul divin. Piscoturi binecuvantate inmuiate in miere au sfintit viitorul exceptional al mirilor. Show-ul crestinesc tinu vreo doua ore. Nu stiu cum sunt altii, dar pe mine tembelismele devotionale ma lesuiesc la stomac; insa era imposibil sa fosnesc intr-o punga de chipsuri in mijlocul lalaielilor ortodoxe. Am asteptat sa arunce tzatzele cu orez dupa ei si imediat dupa ce Blanduzia si-a scuturat toate boabele albe dintre sani si din cocul superb am navalit in masina si m-am repezit inspre frigiderul matusii aflat la cativa kilometri departare.
Felictarile, masa si dansul urmau sa aiba loc intr-o incinta decorata dupa standardele unui autentic camin cultural. Scaune de birou invelite in cearceafuri impecabile si o funda dintr-un material lucios - pe care nestiutorii il numesc satin - dadeau amploare kitschului mirific.
Cu un tacam parca decupat de printr-un meniu mai select afisat pe geamurile chioscurilor fast-food in care singura delicatesa si trufandaua absoluta probabil ca era maslina, cu o selectie muzicala ce imi amintea pe deoparte de varietatile de revelion ceausist si pe de-alta parte de birturile notorii din colt de piata de zarzavat, m-am simtit obligat sa ma scotocesc inainte de ora 2 noaptea dupa suma minima care trebuia introdusa intr-un plic semnat. Am urat "casa de piatra" , am marturist sincer ca m-am simtit extraordinar si am plecat acasa gandindu-ma ca nunta asta ar fi fost mult mai reusita fara mine. Cel putin, daca nu as fi fost acolo, as fi pastrat o amintire frumoasa. Totusi cu sinceritate marturisesc ca mirii au fost cat se poate de atenti cu invitatii si au multumit in mod repetat participantilor, au zambit terapeutic si nu au lasat sa se vada oboseala si complezenta pe fetele lor.
Ca orice tanar in floarea varstei am fost invitat la tot felul de petreceri mondene. Si ce este mai monden decat nunta intr-un oras de provincie. Si nu orice nunta, ci una cu pretentii metropolitane. Plonjand ca musca-n lapte in centrul festivitatilor, am inteles rapid de ce este - cel putin pentru moment - imposibil sa intemeiez o familie sanatoasa in Romania care sa respecte toate rigorile necesare unei societati in plina emancipare.
Sinopsisul amorului este simplu. Idila a debutat ca si altele mult mai putin norocoase pe internet. Messengerul a legat si dezlegat sute si mii de relatii. Sentimente profunde, pasiuni secrete si dorinte intense circula in anii recenti prin microprocesoarele calculatoarelor noastre. Incidenta si intensitatea sentimetelor electronice pare sa fi crescut odata cu dezvoltarea arhitecturii procesoarelor si cu generalizarea flagelului electronic in caminele ortodoxe.
Blanduzia, la fel ca si orice alta femeie crescuta intr-un mediu traditional, se afla inca din anii de liceu in cautarea amorului din povesti. Daca Fat-Frumosul rebel si intr-adevar imaginar isi pierduse urma intr-o mlastina sireteana, Blanduzia descoperi noi oprtunitati in lumea virtuala. Povestea se transforma in e-mail, e-mail-ul in apel telefonic, apelul telefonic primit in eurocenti bonus si de aici nevoia se metamorfoza in dependenta.
Baiatul, Petru, proaspat absolvent de Facultate de Renume, si totusi masterand la inca vreo 3 facultati, cu largi perspective de America Latina ii propuse Blanduziei o intalnire. Blanduzia, se fastaci ca o fata mare, raspunse ca nu se poate, ca ea nu este o dama usoara, ca este credincioasa, ca este chiar posibil sa fie virgina etc, insa dupa 4 sms-uri, 2 telefoane si 6 BUZZ-uri insistente raspunse lui Petru, sigura pe sine "unde?!"
Nu are rost sa mai relatez in amanunt intalnirea romantica prin parcul cu petunii, panselute si gloxinia, recipiente de plastic aruncate in zona verde si fantani arteziene cu rahati. Cert este ca dupa cateva luni se mutasera impreuna in metropola. Se logodira pentru ca Biblia detesta concubinajul si preacurvia, Blanduzia fiind oricum la fel de superstitioasa precum o mamaie aflata in Postul Pastilor si facura planuri mari de nunta selecta.
Scoasera la imprimanta color invitatiile stilate, apoi le scanara si le distribuira prin e-mail, posta si alt fel de porumbei la toti cei care vor sa se dantuiasca alaturi de ei.
Eu am ajuns direct la biserica. Nu orice biserica, ci o capodopera rasarita ca din minune. Sub auspiciile sfinteniei si iubirii dumnezeiesti, Blanduzia debuteaza senin intr-o casatorie cu o lectie de umilinta. Fata este dominata de dorinta de a mistifica un contract social banal precum maritisul intr-un eveniment cu deosebite implicatii divine. Preotul ii explica Blanduziei ca are un discernamant deficitar, insa nu este o problema pentru ca Petru va gandi si pentru ea. Si pentru ca nu o ajuta nici capul, nici trupul slab preotul i-a explicat ca trebuie sa isi asculte sotul si sa se teama de el. Petru, la randul lui, avea si el datorii fata de sotie: sa o trateze cumsecade, sa aiba grija de ea (ca este incapabila) si sa nu o insele. Apoi, preotul a binecuvantat uterul miresei care ar trebui sa devina incubator fecund al semintiei lui Petru si i-a blestemat cu o duzina de copii.
Serviciul religios a fost un adevarat exercitiu sportiv de genoflexiuni si miscari incrucisate de maini si brate. La intervale diferite oamenii se aruncau spontau in genunchi si apoi se ridicau facandu-si cruci repetate. Proclamarea casatoriei avusese loc dupa un crescendo de voci extatice ale minicorului din strana care a trezit cu siguranta interesul divin. Piscoturi binecuvantate inmuiate in miere au sfintit viitorul exceptional al mirilor. Show-ul crestinesc tinu vreo doua ore. Nu stiu cum sunt altii, dar pe mine tembelismele devotionale ma lesuiesc la stomac; insa era imposibil sa fosnesc intr-o punga de chipsuri in mijlocul lalaielilor ortodoxe. Am asteptat sa arunce tzatzele cu orez dupa ei si imediat dupa ce Blanduzia si-a scuturat toate boabele albe dintre sani si din cocul superb am navalit in masina si m-am repezit inspre frigiderul matusii aflat la cativa kilometri departare.
Felictarile, masa si dansul urmau sa aiba loc intr-o incinta decorata dupa standardele unui autentic camin cultural. Scaune de birou invelite in cearceafuri impecabile si o funda dintr-un material lucios - pe care nestiutorii il numesc satin - dadeau amploare kitschului mirific.
Cu un tacam parca decupat de printr-un meniu mai select afisat pe geamurile chioscurilor fast-food in care singura delicatesa si trufandaua absoluta probabil ca era maslina, cu o selectie muzicala ce imi amintea pe deoparte de varietatile de revelion ceausist si pe de-alta parte de birturile notorii din colt de piata de zarzavat, m-am simtit obligat sa ma scotocesc inainte de ora 2 noaptea dupa suma minima care trebuia introdusa intr-un plic semnat. Am urat "casa de piatra" , am marturist sincer ca m-am simtit extraordinar si am plecat acasa gandindu-ma ca nunta asta ar fi fost mult mai reusita fara mine. Cel putin, daca nu as fi fost acolo, as fi pastrat o amintire frumoasa. Totusi cu sinceritate marturisesc ca mirii au fost cat se poate de atenti cu invitatii si au multumit in mod repetat participantilor, au zambit terapeutic si nu au lasat sa se vada oboseala si complezenta pe fetele lor.
Wednesday, 14 May 2008
Mit si credinte religioase in Iranul preislamic (partea a treia)
Perioada ahemenidă.
Prima perioadă deci a istorie persane este perioada ahemenidă.
După Cirus I (Kurosh) (cca 640-600 î.e.n.) şi Cambise (600-559 î.e.n.), întemeietorul marelui stat persan Cirus II cel mare (557-530 î.e.n.) îl va învinge pe Astyages şi va iniţia seria de cuceriri pe care ceilalţi regi ahemenizi o vor continua într-un ritm extrem de rapid, realizând - în numai 30 de ani - cel mai mare imperiu cunoscut până atunci, care va dura mai bine de doua secole (550-331 î.e.n.). Cirus II va unifica triburile mezilor cu cele ale perşilor, va fonda în 550 î.e.n. dinastia Ahemenida, va supune oraşele greceşti de pe litoralul mediteranean, va cuceri regatele Armeniei, Feniciei, Capodociei, Hyrcaniei, Partiei şi Bactrianei, ajungând până la Indus; de asemenea, trei mari imperii : Media, Lydia şi Babilonia. Se va arăta însă totdeauna tolerant, respectând structurile constituţioanale şi culturale ale popoarelor supuse, restituindu-le zeii, eliberandu-i pe evrei din captivitatea babiloniană şi restaurând oraşele feniciene distruse. Va pregăti şi o debarcare în Egipt, dar va cădea într-o bătălie împotriva sciţilor, după ce construise cel mai grandios şi mai solid edificiu politic pe care îl cunoscuse până atunci antichitatea.
După domnia fiului său Cambyse (Kambujia, un rege realmente dement, care a reprimat cu o rară cruzime răscoalele ce izbucniseră în ţările supuse, care a jefuit şi a pustiit Egiptul şi care a sacrificat 50000 de soldaţi trimiţându-i să ocupe Cartagina, cu toţii pieriţi în deşertul Africii) urmează epoca lui Darius I (Daryav) (522-486 î.e.n.), care restabileşte ordinea şi autoritatea regală. Cuceritoriul Darius ajunge din Egipt (unde s-a încoronat ca faraon) până în bogata vale a Indusului, În 513 î.e.n. îi atacă fără succes pe sciţi, construind cu ajutorul meşterilor greci primul pod peste Dunăre, încorporează şi Tracia la imperiul său, în timp ce regele Macedoniei îl recunoştea suveran. Îşi îndreaptă privirea spre Marea Egee, porneşte două expediţii împotriva atehei dar este învins la Marathon (490 î.e.n.).
Darius I a dat statului persan o structură solidă, a introdus o monedă unitară (daricul), a organizat o armată permanentă ( Nemuritorii) şi puternică, a construit oraşul de reşedinţă Persepolis, ansamblul arhitectonic cel mai important al acestui imperiu.
Urmaşul său Xerxes a fost un om crud violent, incapabil ca organizator. Cu o armată formată din contingentele a 46 de popoare supuse a pornit împotriva Egiptului, Babilonului, Greciei, învingându-i pe spartani la Termopile, a cucerit şi pustiit Atena. Dar la Salamina puternica flotă persană a fost distrusă (480 î.e.n. ) iar garnizoanele lăsate în Tracia au fost şi ele nimice pe rând. Declinul a continuat cu o serie de regi incapabili, coruptie, răscoale, abuzuri etc. făcând ca forţa şi autoritatea statului persan să slăbească intr-atât încât să nu mai fie în stare să reziste cuceritorului Alexandru Macedon.
Prima perioadă deci a istorie persane este perioada ahemenidă.
După Cirus I (Kurosh) (cca 640-600 î.e.n.) şi Cambise (600-559 î.e.n.), întemeietorul marelui stat persan Cirus II cel mare (557-530 î.e.n.) îl va învinge pe Astyages şi va iniţia seria de cuceriri pe care ceilalţi regi ahemenizi o vor continua într-un ritm extrem de rapid, realizând - în numai 30 de ani - cel mai mare imperiu cunoscut până atunci, care va dura mai bine de doua secole (550-331 î.e.n.). Cirus II va unifica triburile mezilor cu cele ale perşilor, va fonda în 550 î.e.n. dinastia Ahemenida, va supune oraşele greceşti de pe litoralul mediteranean, va cuceri regatele Armeniei, Feniciei, Capodociei, Hyrcaniei, Partiei şi Bactrianei, ajungând până la Indus; de asemenea, trei mari imperii : Media, Lydia şi Babilonia. Se va arăta însă totdeauna tolerant, respectând structurile constituţioanale şi culturale ale popoarelor supuse, restituindu-le zeii, eliberandu-i pe evrei din captivitatea babiloniană şi restaurând oraşele feniciene distruse. Va pregăti şi o debarcare în Egipt, dar va cădea într-o bătălie împotriva sciţilor, după ce construise cel mai grandios şi mai solid edificiu politic pe care îl cunoscuse până atunci antichitatea.
După domnia fiului său Cambyse (Kambujia, un rege realmente dement, care a reprimat cu o rară cruzime răscoalele ce izbucniseră în ţările supuse, care a jefuit şi a pustiit Egiptul şi care a sacrificat 50000 de soldaţi trimiţându-i să ocupe Cartagina, cu toţii pieriţi în deşertul Africii) urmează epoca lui Darius I (Daryav) (522-486 î.e.n.), care restabileşte ordinea şi autoritatea regală. Cuceritoriul Darius ajunge din Egipt (unde s-a încoronat ca faraon) până în bogata vale a Indusului, În 513 î.e.n. îi atacă fără succes pe sciţi, construind cu ajutorul meşterilor greci primul pod peste Dunăre, încorporează şi Tracia la imperiul său, în timp ce regele Macedoniei îl recunoştea suveran. Îşi îndreaptă privirea spre Marea Egee, porneşte două expediţii împotriva atehei dar este învins la Marathon (490 î.e.n.).
Darius I a dat statului persan o structură solidă, a introdus o monedă unitară (daricul), a organizat o armată permanentă ( Nemuritorii) şi puternică, a construit oraşul de reşedinţă Persepolis, ansamblul arhitectonic cel mai important al acestui imperiu.
Urmaşul său Xerxes a fost un om crud violent, incapabil ca organizator. Cu o armată formată din contingentele a 46 de popoare supuse a pornit împotriva Egiptului, Babilonului, Greciei, învingându-i pe spartani la Termopile, a cucerit şi pustiit Atena. Dar la Salamina puternica flotă persană a fost distrusă (480 î.e.n. ) iar garnizoanele lăsate în Tracia au fost şi ele nimice pe rând. Declinul a continuat cu o serie de regi incapabili, coruptie, răscoale, abuzuri etc. făcând ca forţa şi autoritatea statului persan să slăbească intr-atât încât să nu mai fie în stare să reziste cuceritorului Alexandru Macedon.
Tuesday, 13 May 2008
Subscribe to:
Posts (Atom)