Ciobanii și soacra

2 ciobani

Vai ce țipă caprele?
Ce capre, nene? Eu n-aud nicio capră...
Țipă! în depărtare, pe la orizont... pe unde apune soarele...
Țipă pe dracu'!
Țipă de durere!
Țipă din prostia din capu' tău! Capre auzi! Tu ești dus cu pluta... Ești plecat cu capra...
Mă, or fi intrat câinii lui Drăgoi...
În ce-or intrat?
În capre1 La capre! în mumă-ta să intre...
Mă! Tu să nu te iei de mumă-mea că eu nu m-am luat de soră-ta.

și-o soacră.

Măh! Putori! Ce tot bolborosiți atâta. Ia mergeți și mulgeți oile celea că behăie de mă scot din minți. Pesemne că nici ieri seară nu le-ați muls bine, că pe la șase dimineața încă nu am auzit cocoșul de behăituri. M-am dus la ele să văd dacă nu o fintrat vreo nevăstuică și tare le-am văzut umflate la uger.
Dar le-am muls bine.
Măh! Ăla nu e uger de oaia mulsă...
Ba le-am muls, chiar de două ori că și el a mai muls la ele, însă eu le-am muls pe toate...
vedeți ce faceți că sunt ochii pe voi. Dacă sunt încă trează pe la 2, vin să vă trezesc să vă pun la muls...

Dimineața...

Mă... iară nu și-o muls Miron caprele, că m-or căprăit la cap toată noaptea.
Să nu fi intrat câinii lui Drăgoi la ele!
Nu or intrat că-s de ăia dresați. Ce să facă câinele cu capra...
Poate au cățelele pui și le-au dus la supt.
Ți-or supt ție nerozeniile creierii din cap... Du-te și dă la vaci și apoi veniți și mâncați.

Doamnă! Doamnă! Fată vacă!
Ce fată!
Fătă un vițel.
Și ce vrei să-i fac?
Păi mă gândeam că vreți să vedeți...
Măh, la cate vaci au fatat în casa asta atâtea coarne ai tu un cap. Și ai capu' ca un cactus. Dacă nu-i fatată până terminăm de mâncat atunci îi bai și voi da semnal după Jicu Veterinaru', dacă o fătat și e mort o vedea io, și dacă-i viu doar nu ioi da eu să sugă... Ai dat la vaci?...
Da dar nu prea mănâncă... Se cam uită la aia cum fată...
Se uită ca vacile că de aia sunt vaci... Hai să mâncăm mămăligă cu lapte că de poimâine numai corasta veți vedea.

La masă.
Luați-vă căciulile din cap că nu sunteți jidani. Doamne mulțumescu-ți... Fir-ar a dracului de muște că iară s-au ușurat pe brânză... Astea-s de la păstrăvăria lui Gelu.
?!
Simt că pute-a pește și vin la ei.
E de la budă...
De nu ioi da eu cu Lindavet în apă de ți-i întorc pe toți cu burțile-n sus.
Hai să mâncăm...
Bună făină.
Bună mămăligă.
Bun și apa asta. De când am curățat fântâna nu mai pute a broască.
Așa e.
Așa e...
Duceți-vă și vedeți de vițelul ăla...
Doamnă, a fătat vaca dar nu a terminat de fătat... Are doi!
Pă mine să nu prostești la cap... că îi cură placenta...
Cură... dar nu se lasă...
Ce nu se lasă...
Cură dar nu cură de tot...

Seara.
Eu i-am spus că-s doi dar nu a vrut să înțeleagă.
Doamne mulțumescu-ți. Eu ți-am zis când am luat-o că asta e vaca bună?
Așa ai spus...
Vai ce behăie oile alea de nu mai aud caprele lui Miron!

Sfârșit.

No change in social structuring

The pillars of society of society have changed insofar our understanding of this idea has changed. We changed the nomination of certain different more ample social phenomena. The slavery has suffered metamorphose into employment. This would be the corresponding status of the contemporary man. In spite of expectations, in English, the word employ does designate the process of using other people. Certain people, in certain work milieus have even succeeded to hijack the meaning of the word ‘collaboration’. The volume of work is quite similar to the one before, although it seems to have different content. We may call this progress, at least of the content. The structure is still the same based on categories.  Fed constantly with desires we are thought to believe that what is given is the whole of it, that what we sense is the reality and whenever we tend to meditate upon such matters we enter the unreal.  The actual mindset is very much solicitous for keeping us real; what is commonly called reality is just intense focalizing on a certain area of the Being.  This intense observation has become into a particular obsession. Our sense of cohesion has made us so dependable on the other fellows as far as we need external confirmation of our existence.

It is of bizarre appearance the way we carry on with evolution. And yet the phenomena related to this we witness constantly in the wider nature. We stretch to become fitter. It is how we assure our persistence. We follow the cycles, we improve conditions, we are introspective and we achieve results. Through the scope of the entire reality, all our efforts are infinitely small, however, by lowering down the upper limit of the scope, we would look bigger and more important. This fraction is often perceived as the entirety, and the preoccupations outside the section seem impractical and wasteful.  However the benefits of such an attitude are enjoyed only by a small fraction of the population. Since this is happening it might occur that the power is concentrated only in the hands of the elite.  Therefore, the need for capital is so much emphasized.  There must be something even more powerful than God and that is money.

Comments on Mind, Self and Society written by George H. Mead

Sinopsis 1

Somewhere in the subchapter Self, Mead questions whether mind is successive to language. He gives an example, to some extent biblical and to other reminding of suricate families.

He says that each herd has a sentinel. In case of danger, the sentinel will start running quicker than the rest of the heard; the others will automatically begin to run and to follow with the virtue of a herd.  Mead asses that at the time the sentinel announces danger and begins to run and the others to follow, there is no mental process involved, only a particular social stimulus. As stated before, when someone shouts fire, the same impetus to run would arouse within himself. The sentinel does not regards himself  as to be supposed to launch a signal; the primary signal that generated the run of the heard is repeated onto the sentinel. Mead emphasizes that subjective process of the sentinel by answering to his own stimulus is one of internalization through which the individual assimilates the entire social into his own conduct. Further on, Mead assesses that the content of the mind is only the product and development of social interaction.  The intelligence seems to be arisen through the internalization of social processes of experience and behaviour.  Mead argues that this internalization has become possible only through language (i.e. communication) and as a result it is legitimate to assess that the stages of development of language must be situated prior to those of the development of mind and thought.

Commentary 1

I cannot entertain the idea that the sentinel first starts to run and then it realizes why he is running  from. Furthermore, I do not think that is justified to believe in such general terms, that people react to the siren of danger in the fashion described beforehand. Whatever the alarm would be there is a chance that people will not follow, nor react to signal. In addition, in order to be able to identify the danger the sentinel must have a prior cognition of that particular danger. Mead fails to explain whether that cognition is acquired by internalization of a social behaviour. We might avoid dangers because there is a certain social behaviour against meeting a certain behaviour, but in certain circumstances, where the general social knowledge about a certain event is absent we can evaluate the potentiality of danger sensuously, by experiencing it, or by following certain general guidelines or patterns. If we experience that particular event, how can it be said that consecutive experiences like thought and mind would solely be regulated by the internalization of a certain social behaviour?