El mar, marea, mare mare, mare ocean, ocean mare...
Du-te-n treaba ta si paraseste-ma, lasa-ma in prabusirea mea pe stanci de simtire degerata. Lasa-ma sa disper, lasa-ma sa nu ma mai regasesc sa pierd ceea am gandit ca ma va pierde pe mine.
Patetismul este justificat de propria penibilitate.
Cum sa nu ma simt pedepsit cand pedeapsa este singura mea alinare?! Ce sa fac cu farfuria ta? Sa o pastrez? Sa o arunc? Ce sa fac cu fotografiile tale? Sa le mazgalesc cu negru? Vroiam sa tispun ca ne-au reparat robinetul de la baie, insa nu mi-ai mai raspuns. Imi raspund in singuratate la fiecare cuvant pe care ti-l adresez si suferinta ma face sa ma sit bine.
Mi-au fost amputati ani si mi-au fost furate ultimele posibile zambete. Ce flori pot astepta atunci cand bobocii au cazut si semintele au murit? Ce sa mai sadesc pe substrat steril?
Ne me quitte pas!
Ne me quitte pas!
Je suis quite!
No comments:
Post a Comment