Perioadele Seleucida, Arsacida şi Sassanida.
Încât, ajuns (în 331 î.e.n.) pe teritoriul Imperiului persan, tânărul cuceritor macedonean a ţinut să fie considerat urmaşul lui Darius I. S-a oprit 4 luni la Persepolis, după care a incendiat grandiosul palat, însuşindu-şi întregul tezaur. S-a dus să viziteze mormântul lui Cirus cel mare, a introdus în curtea sa ceremonialul şi fastul regilor Persiei, a adoptat portul şi moda persană, se spune că s-a căsătorit cu o fiică a lui Darius III, după care la îndemnul său din ordinul său 80 dintre ofiţerii săi s-au căsătorit cu fete din Iran, iar 30000 de tineri iranieni au fost instruiţi şi încorporaţi în armata sa.
După moartea lui Alexandru Macedon (323 î.e.n.) generalii săi au domnit în diversele fracţiuni ale imperiului ca nişte suverani independenţi, luptându-se între ei pentru putere. Seleucos I a stăpânit Babilonul, apoi India şi Iranul, formând dinastia Seleucizilor, ai cărei membrii erau pe jumătate persani. între timp în secolul al III-lea î.e.n. în podişul iranian au devenit tot mai numeroase şi mai agresive triburile de nomazi - are parţilor - care cuceresc, treptat, regiuni întinse ale fostului imperiu. După ultimul rege seleucid ( Antiochus IV 175-164 î.e.n.), Mesopotamia este şi ea recucerită de parţi. Imperiul medio-oriental al lui Alexandru Macedon s-a redus la teritoriul Siriei, în timp ce regatele elenistice vor fi pe rând supuse de romani. Această a doua perioadă a istoriei persane perioada Seleucida care a durat 160 de ani a însemnat de fapt o elenizare a perşilor şi o iranizare a grecilor.
După aceea, invazia parţilor ( 171-138 î.e.n.) va apărea ca un fel de reacţie naţională, iraniană, locală. A treia perioadă este cea a dinastiei Arsacizilor.
Parţii, înrudiţi cu triburile scite din stepele Caspicii şi ale Aralului, invadau periodic podişul Iranului încă din timpul lui Cirus al II. Prin anul 255 î.e.n. uniunea tribală condusă de Arsace (viitor fondator al dinastiei Arsacizilor) profită de slăbiciunea Seleucizior ocupând noi teritorii în sudul Iranului. Mithridate I (171-138 î.e.n.) cucereşte teritorii întinse, afirmându-se şi ca un bun organizator şi legislator. În scurt timp ajunge să stăpânească Babilonia şi întregul Iran de la Caucaz până la Golful Persic, şi de la Eufrat până la Indus.
Seria conflictelor cu romanii au început în 53 î.e.n., când ambiţiosul triumvir Crassus a pornit o expeditie cu 40000 de legionari împotriva Iranul. Pierzând în deşertul sirian, a urmat apoi o întelegere cu parţii. Traian a ajuns (în 114 e.n.) până la Golful Persic, dar a trebuit să renunţe la teritoriile cucerite. Ultimul rege part, Artaban V i-a învins de două ori pe romani, iar împăratul Macrinus a fost obligat să cumpere pacea, plătind o mare sumă parţilor.
Urmează a patra perioadă a istoriei persane, perioada dinastiei Sassanide, care a dăinuit 427 de ani (224-651 e.n.).
Noua dinastie (al cărei strămoş eponim Sassan fusesse mare preot al templului) începe cu Ardasir, care îl va învinge şi ucide pe Artaban V, ajungând stăpân al întregului regat babilonian şi al Mediei. Acţiunea sa politică şi militară avea aspectul unei răscoale naţionale persane împotriva parţilor.
Ardaşir, a cărui mare ambiţie era să restaureze “imperiul mondial” al Ahemenizilor, a creat o armată foarte disciplinata (care în 235 a învins legiunile romane) şi o administraţie centralizată. A pus bazele unei religii de stat autoritare prin adunarea vechilor tradiţii religioase - care până atunci erau transmise doar pe cale orala - în cartea ce va deveni Avesta. Fiul său Sapur I (241-272) a fost un mare talent militar: a învins trei mari armate romane şi a fost şi un rege luminat.
Cultura Persiei Sassanide a atins nivelul său cel mai înalt sub Khosrou I Anushirvan (531-579). Domnia lui a fost însemnată de războaie victorioase contra Bizanţului, precum şi instalarea unei ordini interne şi de reforme administrative fructuoase. Khosrou I şi-a organizat o curte strălucită la care a adus artişti, erudiţi şi filosofi neoplatonicieni; în timp ce literaţii săi traduceau în pahlavi operele poetice din literatura indiană şi adunau legendele naţionale într-o operă care, peste veacuri, va deveni sursa şi modelul marelui poet Ferdousi, pentru Sah Nameh (Cartea Regilor).
La începutul secolului al VII-lea regii sassanizi au mai făcut câteva cuceriri. Khosrou II, de pildă, a ocupat nordul Siriei, Asia Mică, Palestina, Egiptul s. a. Dar sărăcia maselor, războaielor interne, intrigile de curte, nepriceperea politică a conducătorilor (în decurs de 14 ani s-au succedat pe tronul Persiei nu mai puţin de 12 regii) au slăbit enorm capacitatea de rezistenţă a Imperiului sassanid. Ca urmare, între 604-611, triburile arabe invadând din sud au învins fără prea mare greutate o armată persană. Peste câţiva ani (651) arabii au pătruns mai hotărât şi mai masiv pe teritoriul Iranului, care va deveni o provincie a noului imperiu arabo-islamic. Califii arabi, regii turkmeni, hanii mongoli s-au succedat, în alternanţa cu câteva dinastii locale efemere până în 1502.
No comments:
Post a Comment