Dilema Veche

Unn nou miros miros în aer, unul de intelectualitate. Unul cu o etichetă. Prietenii mei vorbeau despre maiestuozitate, măiestrie și excelență. Asta doar la peiorativ... pentru că încă nu văd prin ce excelează matrițele românești de intelectualitate.
Dilema Veche... o dâră cenușie pe câmpul alb al minții românești. Uneori prea cenușie. Este o lume a ideilor post-kantiene, pre-hegeliene, pierdută într-un iluminism orbitor. Nu, nu, nu! Nu mă înțelege greșit, nu vreau să spun că este vorba despre oameni ne-inteligenți. Sunt cu toții inteligenți, însă limitați.  Maestrul Pleșu guvernează o mână de reciclatori de material genetic cultural românesc.Ideile le sunt circumscrise unui perimetru suficient de strâns pentru a oferi unitate și acea unitate pare a fi criteriul unic pentru ordine.Unitatea această le oferă un sens de comunitate, identitate și năluca proprietății și a autorității asupra informație. Un standard pentru cunoaștere și analiză... Vanitate criticată, negată și îmbrățișată!