Wednesday, 25 August 2010

A doua pâine

Astăzi am purces și am mai făcut o pâine.

 500 g făină
350 ml apă la 27 - 28 de grade
20 ml ulei de semințe de dovleac
semințe de dovleac
semințe de floarea soarelui
zahăr
sare
drojdie

frământat - 20 min dospit - frământat puțin - 30 minute dospit (din nou)
cuptor preîncălzit la 250 grade - pusă pâinea în cuptor - dat imediat pe 200 grade - pulverizat cu apă de 4-5 ori - după 40 de minute de minute lăsat la răcit.

Rezultatul este sublim: mai frumos decât cel de ieri. O aromă ușor mediteraneană.

Mâine voi coace o altă pâine.

Imagine

Imagine este acum necunoscut, însă, în trecut s-a discutat și să scris despre el mai mult decât despre biologia Drosophyllei.

Imagine ne trimite cu gândul la o societate utopică, însă relaxată, în care cetățenii nu pendulează într-un comunism arhietipal, ci într-un univers definit de umanitate. Alături de versuri îndrăznețe, șocante și oripilante pentru o societate materialistă,  suntem îndemnați să ne îmaginăm. Umanitatea nu a putut să răzbată încă dincolo de dogmă, iar imaginația este mărginită de normă și regulă. În mileniile de istorie am trecut de la un mit la altul, orbii la afundarea dogmatică. Ceea ce am crezut mereu dogmatic este că urmăm încet și treptat satya. Aceasta ar fi explicația logică. Ceea ce ne-a arătat istoria este că suntem mereu în evoluție. Și urmând această traiectoria am ajuns la concluzia că avansăm.
1. Evoliție
2. avans sau pseudo-avans

3. Dogma
4. Mit, pseudoștiință
5. Psudoștiință și pseudoștiință sintetică
6. Psudo-știință și legile normale
7. Pace, fericire, liniște, asența durerii
8. Raiul
9. Perfecțiune
10. Înșelăciune
10. Tipologii morale actuale acceptate sintetic
10. autoexcluderea și alienarea de dogmă
10. alienare prin singurătate
10. articularea / alterarea rațiunii pentru integrare
11. Manipulare
12. Hedonism materialist
13. Scuza utalitariană
14.Individualism agresat
15. Uniformism
16.Excepție
17. Limita și dincolo de accept moral
18.Teama de limită. Cristofor Columb
19. Timp și atemporalitate
20. lipsă de timp

21. master and slave
22. Evolution of slavery
23. hipocritic opacity and closeness
24. reiteration of prescribed happiness
25. openess to discussion, repression

O pâine

Ieri am făcut o pâine. Prima mea pâine adevărată. Frământată cu mână, dospită de de două ori, rumenită în cuptor. Fără sare. Și a fost prima mea păine și nu a mirosit a brutărie. Însă mirosul era mai bogat și gustul avea intensitatea primei experiențe. Și ceva mi-a șoptit în timp ce mestecam la o felie că acesta ar trebui să fie primul pas spre patiserie. Este atât de simplu și atât de necesar, încât nu cred că cineva ar putea să facă cozonaci delicioși fără să fi copt o pâine înainte. Cred că astăzi voi mai coace o pâine.

330 g făină
200 ml apă la 27 - 28 grade
15 ml ulei de măsline
6 măsline tăiate fin
20 ml lapte
5 g drojdie instant de la Oetker

10 minute frământat bine
20 minute dospit
apoi se impătură în 4 aluatul și
apoi încă odată la dospit, 30 de minute

cuptorul preîncălzit la 250 de grade
se pune păinea și se reduce la 200

după 40 de minute și 4 - 5 pulverizări cu apă  se scoate și se lasă pe un cârpător la răcit.

Capra incontinentă

Adesea apune Soarele cu o bună dispoziție de mare intensitate, Se adună boii pe la berării, țărcile pe bănci cu perspectivă directă spre întrarea în scara blocului, vacile, la decolteu, se perindă-n tocuri, fac promenada municipală și caprele la căprăit gol, sacadat și arareori amuzant . Dacă pe vaci le asimilez doar unor utere și ugere productive, pe boi unui soi de murătură de alcool fără pertinență și potență, iar țărcile unor travestiți vorace cu iz de salată de beouf, caprele deși interesante prin constituția lor, nu le mai suport. Ronțăie aiurea și se cațără peste tot, privesc naive și în gol, însă căprăie indescifrabil și spumos, de transpiră toată valea. Și nici nu sunt mai deștepte decât oile. Oile? Oile arată și prost. Oile sunt slinoase, rotunde, cu capul plecat la unison în iarbă și ecrane de Counter Strike.

Caprele nu numai că se cacă peste tot, mai au și copite, se cațără pe unde nu trebuie, sunt și un pic surde și un pic proaste...Însă gălăgia crispată le întrece pe toate. Dumb and loud. Cred că la rândul meu am fost și oaie și vacă și bou, însă capră să fiu, mi-a fost frică mereu.

Saturday, 3 July 2010

All the lovers

Motocicletele urlă în goana lor circulară după atenție, în timp ce adolescentinele obscure trepidează și ezită la gândul tăierii venelor. Pe la terase răsună tăcâmuri sfășiind cărnuri în farfurii și primele șuierături de alcool se revarsă abundent în stradă. Unul răcnește a scotch, alta se împiedică în tocuri, iar pescărușii se adună pe acoperișuri așteptând un festin nocturn de resturi alimentare. Marea în depărtare nici nu mai răsună, iar norii care ar fi putut împrăștia gloata s-au risipit.Mâncați, beți, iar mâine începeți o nouă zi de vacanță! Bucurați-vă de firmituri de viață trăite adunate într-o cocoloașă densă și numiți-o viață. Peste câteva zile totul se va termina și slugărnicia vă va dizolva existența în fabrici și oficii în următoarele 5 luni. Crăciunul va veni și dorința de îngurgitare și cumpărături se va intensifica. Și va mai fi trecut și 2010 pe ritmuri de All the lovers.

Wednesday, 23 June 2010

Trebuie sa nu ai voie

Existenta oilor umane este redusa la a trebui sa nu ai voie. Posibilitatea este exclusa. Ingramaditi cu totii in sclavagism de lux, nu mai construim piramide ci metropole de prostie. Calcam in copite orice firicel de papadie si cu dopurile intrauriculare bine ingropate cautam confort inttr-un IPOD. Moderati in gandire si prejudecati taiem iarba la caini intr-o marginala iluzie de progres. Am incetat sa calcam in balega pentru a plonja in rahati si ne spunem zilnic ca trebuie sa facem ceea ce este prescris si nu avem voie sa facem ceea ce o autoritate ne interzice.

Friday, 4 June 2010

Una scurtă - Oile

Eugenia are insomnii. Și-a cumpărat gresie spaniolă cu oi ca să aibă ce număra toată noaptea. Meșterul i le-a amplasat, însă pe la colțuri și margini, nu au putut încape pătratele întregi. Meșterul le-a dărăbulit corespunzător, insă Eugenia a rămas cu multe oi și ceva copite.
"Behehehe! Behehehe! Ce mă fac cu atâtea copite tocmai acum după Rusalii?"