Miracolul ouator

Uneori metodele de tratament alopate nu functioneaza si atunci ne bazam pe popi. Daca popa nu drege, atunci poate drege vreo baba versata. Daca baba nu este versata atunci poate drege vreo vragitoare incontestabila. Iara daca vrajitoarea este contestabila atunci mai raman tratamentele naturiste bazate pe silimarina, cartilaj de rechin, pilule cu usturoi, echinaceea, ceaiurile de plante, uroterapie, yoga etc.
Japonia nu este doar sediul si salvarea dansatoarelor exotice romanesti, ci camin si patrie mama pentru miracolul ouator numit prepelita japoneza. Simbol al productivitatii japoneze aceste pasari cu rectul nu intamplator dezvoltat reusesc sa depuna oua mai vartos decat orice alta gaina specializata. Si nu orice fel de oua. Oua miraculoase: de nu stiu cate ori mai si mai si mai decat cel de gaina cu virtuti quasi-paranormale.

Nutrienti si substante tamaduitoare se ascund sub coaja pestritata capabile sa vindece aproape orice. Oul de prepelita devine, astfel, un panaceu universal al timpurilor moderne alaturi de activia, actimel si alte licori care usureaza toata usurarea. Acum cativa ani Connex a lansat un joc online: Prepelix!

De la boli de nervi si epilepsie, de la negi si impotenta pana la caderea parului si reglarea glicemiei oul de prepelita este multipotent. Face de toate, ce mai! Mai putin curatenie...

Cu asemenea reputatie, de care nici carnosul strut nu se bucura prepelita a ajuns sa fie crescuta din ce in ce mai des. In beciuri, apartamente si bucatarii, baterii improvizate gazduiesc animale sperioase si extrem de galagioase dar de la care se asteapta mult. Iar la capitolul zgomot prepelita este maestra. Un soi de stranut care se repeta la intervale mult prea mici reprezinta mijloc de comunicare. Si pentru ca prepelita este mica, atunci si oul este mic. Si pentru a urma o cura anti-stress cu oua de prepelita, ai nevoie de un cor vast de prepelite. In concluzie prepelita alimenteaza stressul, iar oul ei il combate.

Aceste laboratoare sau uzini energetice de apartament destinate tonificarii si vitalizarii organismul consuma cantitatii impresionante de furaj. Un amestec de graunte este imbogatit cu tot felul de hormoni pentru a face productia de oua naturale cat se poate de ridicata. Unde este mancare multa, unde sunt ciocuri multe si unde sunt pretentii de productivitate crescuta atunci trebuie sa fie si multe funduri multe. Aceste animale improasca nu doar oua ci si guano. Pe masura galagiei pe care o fac. Iar aceste dejectii puturoase nu au deloc capacitati miraculoase nici macar pentru superba petunie de apartament.

O baterie tinuta sub o masa in bucatarie implica maturat continuu, aspirat, aer greu si gramada de usi inchise.

"Inchide usa ca nu mai suport sa le aud, trazneasca-le!"

Urmeaza productia de oua. Intr-adevar cu un bec deasupra capului (ca se le incalzeasca creierele si odata cu asta sa le stimuleze senzatia de confort) prepelitele incep sa produca cat un ou pe zi. Incepe cura de 40 zile cu 240 de oua. Ouale trebuie consumate crude. Sau cu zahar sau cu miere. In fine oricum trebuie consumate. In lipsa de prepelite acestea se pot multiplica daca se dispune de un incubator. Puii vor aparea rapid si vor creste ca si Fat-Frumos rapid si sigur.

Daca numarul de dobitoace se dubleaza atunci mai multi membrii ai familiei pot beneficia de tratamentele miraculoase dar cu efecte modeste, si odata cu cresterea septelului galagia, mirosul si mizeria se dubleaza si asta doar pentru o sanatate mai buna si un trai mai linistit.

Contribuind la reinoirea relatiilor sociale si innodarea prieteniilor de o cafea, prepelita japoneza de apartament atrage curiozitatea vecinilor care vor jindui la cate un ou antireumatic si care vor trece mai des batand pe la usa dumneavoastra, putand astfel sa admire totodata si carpeta noua, macrameurile de pe televizor proaspat apretate, goblenurile de curand inramate sau masina de spalat Whirpool de la Altex care scoate orice pata.

Daca afacerea cu prepelite nu pare sa aduc un beneficiu economic sau un plus de vitalitate atunci exista mereu optiunile comerciale imbunatatite de "E-uri cifrate" cu bifidus de la Danone, sortimente diferite cu bacterii actiregularis, solutii reducatoare de colesterol si smantane cremoase cu numai 9 calorii. Reclamele arata ca zambetele de satisfactie si implinire intestinala se multiplica dupa consumul acestor produse si asta fara a avea grija de o zburatoare isterica si poluanta.

Puteti consuma salata pentru vitalitate si un aport considerabil de vitamine!

Mit si credinte religiose in Iranul preislamic (Partea a doua)

Cadrul geografic şi istoric

Pentru a urmări mai uşor evoluţia religiasă şi a credintelor am considerat că este necesară o bună delimitare geografică a spaţiului iranian în decursul istoriei, precum şi evoluţia politică a Persiei din perioada preislamică. Pentru aceasta am introdus câteva date geografice şi istorice pe care le-am considerat că ar avea caracter adiacent înţelegerii studiului care va urma.
Cuprins între fluviile Tigru şi Indus, Marea Caspică, Golful Persic şi Oceanul Indian, podişul iranian se întinde pe o suprafaţa de 3 milioane de kilometri pătraţi. Pe acest teritoriu s-au încrucişat încă cu 4 mii de ani în urmă numeroase drumuri comerciale care legau China şi India de alte regiuni ale Orientului Apropiat, Istoria Persiei fiind strâns legată, în antichitate de cea asiriană, babiloneană, greacă sau egipteană.
Primele aşezări sunt atestate încă din mileniul al V-lea î.e.n. Spre sfarşitul mileniului al IV-lea î.e.n. s-au înregistrat mişcări masive de populaţii nomade (elamiţi, guttiţi, kasiţi etc.) care, coborând din regiunile muntoase, se îndreptau spre câmpiile mănoase ale Mesopotamiei. Aceste triburi indo-europene au dat vastei regiuni în care urmau să migreze numele de Aryanam, ţara arienilor, ţara nobililor.
Limba iraniană veche, pe care unii autori o numesc (în mod artificial) avestica de la Avesta, cartea lui Zarathustra (sau Zoroastru), care a fost scrisă într-o limbă veche puţin cunoscută, dar despre care vom discuta mai târziu, face parte din grupul limbilor indo-europene şi era împarţită în două mari dialecte, zend - vorbit în Media (în care sunt redactate propriu-zis primele părti ale Avestei) şi limba vorbită în regiunea fars (care este vechea limbă persană folosită în inscripţiile epocii ahemenide). Limba pehlavi - derivată din vechea persană din epoca Aheminizilor - a fost limba utilizată de parţii din epoca dinastiei Arsacizilor, precum şi în epoca urmatoare, sassanida, pâna la cucerirea musulmanã.

Elamul.

Primul dintre popoarele iraniene, elamiţii, şi-au făcut apariţia în jurul anul 3000 î.e.n. , creându-şi un regat cu capitala la Suza şi au intrat în conflict cu regatul mesopotamian al Akkadului, fiind învinşi de către regele Sargon I şi supuşi (2600 î.e.n.) Istoria şi civilizaţia Elamului vor continua să se desfăşoare în stricta dependenţă de Mesopotamia până când în secolul al XIV-lea î.e.n. regatul va cădea sub stăpânirea kasiţilor, eliberandu-se apoi în secolul al XII-lea î.e.n. când va ocupa Babilonul şi va domina toată valea Tigrului.

Începuturile civilizaţiei iraniene

Începuturile istoriei şi civilizaţiei persane se situează în jurul anului 1000 î.e.n. când, din regiunile Caucazului septentrional şi probabil ale Rusiei meridionale, triburile de păstori au început să migreze, unele spre sud-vest, altele spre sud, ajungând până în valea Indusului. Primele au intrat în conflict cu puternicele regate Asiria şi Uratu. Începând din secolul al IX-lea î.e.n., analele asiriene menţionează triburile de mezi şi perşi.
În secolul al VIII-lea î.e.n. triburile mezilor s-au unit, iar înspre anul 715 î.e.n. regele Deioces (Daiaukku) a creat statul med cu capitala la Ecbatana. În urma unui razboi cu Asiria, Deioces a fost deportat în Siria, iar fiul său Pharaortes a consolidat statul med şi a supus triburile, mai numeroase, ale perşilor. În perioada următoare, cele doua triburi înrudite ale mezilor şi perşilor vor acţiona împreună împotriva ameninţării sciţilor, iar regele eliberator Cyanarxes (Urakciatra) va crea o armată foarte eficientă după model asirian. În 615 î.e.n. va cuceri capitala Assur şi, aliindu-se cu babilonienii, va distruge Ninive, grăbind astfel sfârşitul puternicului stat asirian. Succesorul său, Astyages (Ishtumegu) (585 - 550 î.e.n.), dispunând acum de bogăţii imense, îşi organizează o somptuasă curte după stilul celei asiriene. Statul mezilor atinsese culmea prosperităţi.
Între timp, uniunea celor 10 triburi ale perşilor stabiliţi în văile sud-estice ale podişului s-au consolidat. Unele din aceste triburi stabiliseră încă din secolul al VIII-lea î.e.n. legături cu elamiţii, furnizându-le contingente de războinici în schimbul dreptului de a se stabili pe teritorii elamite. Triburile perşilor se vor uni apoi în jurul anului 700 î.e.n. sub conducerea lui Ahemene. Clanul Ahemenid (Hakamanish) va da mai târziu - cu Cirus II - o dinastie care va pune bazele viitorului Imperiu.

Dobitoci si motorina

Am inceput scoala in 1988. Cofetariile erau pline... de pelete de creveti. Alimentarele la fel.

Am sa va povestesc despre odiosul invatator si sinistra sa sotie. Invatatrul era un soi de Trandafir singura trasatura comuna fiind probabil frunzele metamorfozate in spini. Cu o experienta de peste 30 de ani in intimidarea fizica, a reusit sa convinga o cireada de 35 de capete copii sa isi insuseasca corespunzator slova si aritmetica elementara.

In afara de momentele in care ni se adresa cu o candoare de mama cu un aprig sindrom premenstrual cu "Popescu", "Marinescu", "Bobora", invatatorul se adresa grupului speriat cu apelativul "dobitocilor" sau "animalelor". Rabdarea este o virtute nepedagogica care a fost iremediablil inlocuita de o usoara ISTERIEEE insotita de saliva-n vapori sau stropi, totul depinzand de debitul verbal.

Caietele trebuiau pastrate curate, cu o linie rosie la 2 cm de margine. Se scria doar cu stiloul: "Luati tocul in mana!" si nu erau acceptate petele numite "porci", care de altfel erau pedepsite conform epocii cu o palma dupa ceafa sau cu o vorba de incurajare corespunzatoare "idiotule".

Nefectuarea temelor obligatorii era sanctionata atat in catalog, cat si la rubrica "Mentiuni" in carnetul de note. Micuta Eleonora de 7 ani nu si-a efectuat tema:

"-Eu nu imi jignesc niciodata elevii insa tu esti o... tembela!
-Dar...
-Nici un dar... Nu te mai zmiorcai ca te lipesc de pereti, copila rasfatata ce esti!
-...
-Vezi ca am pus ochii pe tine! Ai intrat in colimator."

In fiecare luna aparea si sotia sa il asiste la controlul pentru igiena. Guma de mestecat era aplicata cu precizie chirugicala in par in zona perciunilor. Se controlau unghiile, batistuta, cordeluta, cravata rosie, numarul matricoul, uniforma si bineinteles ciorapi alb patent ai fetitelor. Abaterile nu erau permise iar "animalul" era trimis de indata acasa pentru a fi pus la punct.

Sedintele cu parintii si vizitele acasa umpleau dupa-amiezele plicticoase ale unui invator care uitase sa mai iasa la pensie.

Careul era o adunare speciala la care asistau toate cadrele didactice si totii elevii ; aveau loc mai degraba baterile decat dezbaterile publice ale elevilor problema dirijate cu dibacie de o doamna supraponderala si bineinteles insotite de apelative inteligente de tip mahala. Maestra de ceremonii era de fiecare data sotia invatatorul, o mare experta in "altoitul" cu joarda.

Elevii buni erau strigati dupa prenume, cei mediocri dupa numele de familie, iar cei cu rezultate nesatisfacatoare primeau din partea cadrului didactic pseudonime semnificative :"Butoi", "Buha", "Stirb-Bat"...

Intr-o zi un dobitoc sau vreo animala si-a aruncat chiloteii in buda. Invatatorul a venit cu ei intinsi pe batul de indicat la geografie si a facut cercetari privind originea lor. Nimeni nu s-a oferit sa si recupereze. A insistat cu o poveste lacrimogena drespre sacrifiile parintesti de a merge la serviciu si a ne cumpara mancare (implicit si chiloti). Totusi nici-o pereche de fese nu s-a simtit dezgolita.

Deranjatul orei era aspru pedepsit: "sa n-aud nici musca" si astfel cativa dintre colegii nostri cu vezici slabe au lasat balti in urma lor in imposibiliutatea de a merge la toaleta. "Ce sa-i faci daca nu s-a cerut..."

Se faceau colecte trimestriale: bani de vopsea, bani de carti, bani de manuale, bani de motorina. La fiecare inceput de trimestru parchetul era bine imbibat in motorina pentru ca vaporii rezultati sa stimuleze creierele necatalitice ale elevilor.

Se faceau serbari urmate de "ceai dansant". Trebuiau invatate roluri, invatatorul regizand fiecare clipire si miscare. Dupa terminarea piesei urma ceaiul dansant. Se aducea muzica, frucola, aurora si zmeurel, prajituri de casa si fiecare se simtea bine. Baietii erau indemnati sa danseze intre ei, fetele sa danseze intre ele.

Odiosul invatator a dezvoltat o metoda speciala si probabil indelung studiata pentru pedepsire. Batutul la palma nu era un exercitiu simplu, intamplator. Receptorul trebuia sa mentina degetele intr-o anumita pozitie pentru a simti placerea cat mai bine posibil. Loviturile veneau in numere mistice (1,2,3,5,7) in functie de gravitatea problemei sau de buna dispozitie a celui care aplica corectia.

Ultimul trimestru a fost unul dificil pentru toata lumea. Era dorinta nestirbita de a scapa reciproc unii de ceilalti iar pedepsele si corectiile s-au intensificat. Era pedepsita intarziera cu o joarda. "Porcul" era pedepsit cu o intoarcere in spirala a urechii, daca erai norocos primeai doar un "tampitule!"

Celine

Vesnica pomenire

Intodeauna m-a amuzat solemnitatea inmormantarilor romanesti. Intreg procesul este hilarizant privit din perspectiva mea personala. Nu sunt deloc insensibil. De altfel daca as fi nu cerd ca as fi in stare remarc forfota inutila.

Cand a murit bunica casa s-a umplut rapid de babet interesat. S-au apucat de spalat la ea, au acoprit oglinzi au cautat prin dulapuri hainele de duminica. "Nu stii cum vroia sa fie ingropata?" Au probat vreo 5 palarii. Stupid. Auzeam discutii referitoare la tocuri, manichiura. In orice caz babele nu au nici un pic de sens pentru moda funebra.

Ziua inmormantarii. Teribila! O gramada de neamuri, matusi cu cocuri inalte de care auzisem doar aievea, o ceata de vecini, bocitoare cu plamani formati, popi, cersetori, copii, ipocrizie.

Ceremonialul s-a derulat incet presarat de necesarele lalaieli ortodoxe. Popa fonfanea ceva in stil larghetto. Nimeni nu pricepea nimic insa mesajul era simplu: liniste si solemnitate. Din cand in cand se auzea cate o sonerie de printr-o poseta. 6 babe asemenea unor pasari de prada au suierat un "sshhhhhhhhh" intens. Un "trazneasca-va Dumnezeu cu celulare voastre" se auzi mut in celalt colt al grupului compact. Popa dadea inainte.

In mijlocul slujbei mare forfota si susutoleala. Venise, cu intaziere o "Aurica". Ceva matusa dezradacinata, care a calatorit cu trenul - "Foarte obositor! N-am inchis un ochi. Toata noaptea m-am gandit la matusa.... Vai ce cizme faine are" - o noapte intreaga si care, cu siguranta se afla intr-o perioada de tranzitie pentru ca explozia acneica smotruita cu un strat cat un lat de palma de fond de ten sugereaza o menopauza dificila. Pana la sfarsitul slujbei a aflat toata lumea ca ea a suferit o interventie chirugicala si asta a fost cauza obezitatii morbide in care se afla. Probabil nimeni nu a putut-o convinge sa renunte la fusta scurta asortata perfect cu persoana din casciug si care o facea sa arate ca si un sofer de tir pe tocuri cui.

O alta matusa simula hiperbolizant un bocet cu lacrimi seci. In scurt timp alte vecine s-au alaturat si vaietele concurau cu incercarea timida a preotului de a se face macar auzit. Oricum ala nu avea nici o sansa de a fi inteles avand in vedere ca fiecare propozitie era urmata de 3 "doamne miluieste", o "nascatoare" si alte trei "doamne iarta-ne"!

A citit apoi o biografie estetizata. A fost exclus divortul bineinteles. Printre altele am aflat lucruri uimitoare despre care nu aveam nici cea mai mica idee. "Crestina exemplara" despre care vorbea preotul mergea mult mai des la coafor si era mult mai activa in cele lumesti decat se gandea preotul. Dupa ce mi-a gresit numele transformandu-l in ceva mai accesibil pentru tot babetul contemplativ, dupa ce a enumerat marile evenimente cuviincioase din viata raposatei, dupa ce a facut referiri la pricolul sectar, popa face o miscare neobisnuita.
Un proces metempsihotic are loc si sprirtul raposatei incepe a glasui prin voce de duhovnic: "Dragii mei copii, nepotii... va cer iertare ... si va iert..." Grupul celor sase babe plus matusa obosita au inceput din nou sa glasuiasca de parca li s-au rupt tendoanele.

A urmat "vesnica pomenire" - halucinant exercizitiu de afirmare vocala. Daca unii cantau la octava de jos , babele se intaltau spre cea de sus. O maraiala mai degraba cu nuanta de protest decat de consternare. In acelasi timp se inconjura sicriul si se pupa crucea. O octogenara nesatula zabalea cu patima crucifixul si isi facea cruci mici si dese pe piept.

Inspre mormant matusa testosteronica cu alura de tirist isi rupsese un toc si se intreaba retoric "in ce dracu' am calcat". Alta matusa tragea si ea solemn la monoxid de carbon in timp ce urca gafaind dealul. Vin si apa. O baba sparse ceva pahare - "Asa se face, draga!"

Pe masura ce sicriul cobora, bocetele atinsera un climax isteric apoi se stinsera spontan: "Da, tu, o moneda sa arunc si eu in groapa ca sa-si plateasca vamile!"

In grupul celor 6 se mai auzea razlet: "Hai ca se dau japonezele!", "Se merge pe jos la cantina", "Vai ce ma dor salele", "Tine-te de mine!" sau "Hoo! Mai incet ca ma dobori!"

Kerkom, Flandra

Duminica trecuta am fost intr-un sat in Flandra pentru o sarbatoare catolica.

Mit si credinte in Iranul preislamic (I)

Cuvânt înainte

Iranul a reprezentat una dintre cele mai originale surse de inspiraţie religioasã, începând cu antichitatea şi terminând cu religiile derivate din islam.
Această unitate derivă din cararcterul indo-iranienilor puritanist, nu putem discuta în Iranul antic de un foarte mare sincronism, deşi au existat câteva elemente şi împrumuturi în perioada dinastiilor Seleucidă şi Arsacidă, când a avut loc o elenizare a perşilor, fondul lor mitologic menţinându-se acelaşi.
Având o istorie zbuciumatã s-a impus în cultura şi civilizaţia universală, prin nenumãratele nestemate pe care le-a lãsat pe parcursul timpul.Persepolis a reprezentat unul dintre cele mai frumoase oraşe ale antichităţii, rafinată bijuterie a regilor Achemenizi, subscrisă credinţei mazdeene.Mai târziu, în perioada islamică, renumitele moschei şiite cu două minareturi au împânzit întreg spaţiul islamic şi au exercitat o puternică influenţă arhitectonică asupra arabilor.
Deşi este un popor indo-european, iranienii, în acest context au cunoscut o dezvoltare unicã, tezaurul lor fiind unic şi deosebit de original. Bineînteles, vom descoperi elemente de natură indo-europeană, pe care le vom regãsi la majoritatea popoarelor desprinse din această ramură, precum şi o serie de elemente preluate din baza mitologică iraniană în marile religii contemporane, îndeosebi în creştinism şi islamism.Poate cea mai importantă trăsătură specifică a persianismului religios, în comparaţie cu celelalte popoare indo-europene o reprezintă în plan mitologic şi religios, dualismul mazdean cristalizat mai apoi în monoteismul lui Zarathustra.
De remarcat este evoluţia detaşată a credinţelor în spaţiul iranian, atât în perioada preislamică cât şi chiar în perioada islamică — şi mă refer la ramura şhiita a islamismul care este reprezantată şi majoritară în Iranul actual. Sinteza iraniană are o strânsâ legatură cu religiozitatea vedică, diverse aspecte fiind comune, altele având un grad diferit de paternitate.
Lucrarea de fată încearcă sã prezinte aspectele generale ale credinţelor şi mitologiei iraniene, în diferitele perioade ale epocii preislamice, precum şi unicitatea acestora şi interacţiunea, influenţa lor asupra a noi curente religioase apărute pe mapamond la acea vreme sau ulterior, funcţie de mostenirea iranului.
Iran, Persia, persani, persi?
Cred că mai întâi ar trebui să stabilesc câteva apecte ale unor anumiţi termeni, pe care îi voi utiliza în cercetarea de faţă. Etimologia denumirii ţării Iran este de origine proto-iraniană şi anume de la triburile nomade de cavaleri din vremurile străvechi, în timpul în care din marea ramură a indo-europenilor s-au desprins indo-iranienii. Provine dupã unele cercetãri de la cuvãntul arya care înseamnã nobil. De aici a derivat şi denumirea acestor popoare de arieni sau mai departe iranieni. În concluzie Iranul era ţara nobililor. Despre arienii vechi nuse cunosc foarte multe amănunte, dar există, din surse, menţiuni despre un loc originar al oamenilor numit Aryana-Vaeja, care pare să reprezinte punctul zero de la care a pornit migraţia înspre teritoriile Iranului actual.
Despre migraţiile primordiale şi despre aşezarea arienilor sunt lansate câteva ipoteze, însa ceea ce este certificat este originea indo-europeană, a acestui popor, deşi unii cercetători discută pe de altă parte de indo-iranieni.
Se pare că primele popoare au venit din regiunea Caucazului separându-se în două ramuri una indo-iraniană şi una indo-europeană. Cu timpul au existat mari modificări. O parte din indo-iranieni se pare că au migrat spre India şi s-au stabilit în bazinul Indusului, iar cealaltă parte în Iranul de astăzi, formând mai târziu cele doua popare, mezii şi perşii. Alte teorii afirmă că ar fi revenit din ramura occidentală, din centrul Europei şi s-ar fi stabilit în Iran. Oricum latura comună a popoarelor indo-europene se regăşeste în limba, sanscrită apărând ca un idiom al aceleaşi limbi- mamă, mitologia având un acelaşi curs bazându-se pe aceleaşi mituri fundamentale. Despre aceste mituri fundamentale vom discuta mai târziu şi vom aprofunda specificitatea lor iraniană, precum şi elementele comune cu celelatelte mitologii.
Dacă ne referim la Persia, pers sau persan vom face o delimitare între acestea, în funcţie de caracterul lor etimologic şi istoric. Voi prezenta mai întâi cuvântul pers.
Provine de la cuvântul pars sau fars, care reprezintă o zonă a Iranului (Pars sau Fars, de unde şi denumirea limbii persane, farsi) şi care denumea unul dintre cele două popoare renumite în antichitate (mezii şi perşii). După asimilarea mezilor de către perşi, vom avea cel mai întins imperiu din aceea vreme, imperiul Persiei. Persan sau pers? În unele dicţionare nu se face o distincţie între cele două cuvinte, dar se consideră persan o persoană a Iranului islamic. Distincţia apare atunci clară şi este fundamentată istoric de primirea islamului de către locuitorii (perşi) Iranului care de acum înainte se numeau persani. Desigur că nu reprezintă singurele delimitări conceptuale pe care le vom regăsi pe parcursul acestui eseu, dar pe care le-am găsit primordiale pentru o introducere în lucrarea de faţă.
Am încecat să urmăresc principalele curente religioase ale Iranului începând cu reforma zarathustra continuînd apoi maniheismul şi mazdakismul. Desigur, în Iranul antic nu putem discuta despre anumite etape absolute ale religiei, în înţelesul care l-am putea da trecerii de la vechile religii spre islamism, religiile vechiului Iran trăgându-şi seva dintr-una într-alta influenţându-se. Astfel mazdeismul afost reformat de Zarathustra, doctrina acestuia suferind modificări printr-un oarecare sincretism sau prin intervenţiile influenţilor magi.Dacă maniheismul a fost o doctrină bine închegată, dar nu în mod direct specifică Iranului, mazdaksmul a avut un rol preponderent social, în timp ce mithraismul este mai mult o colecţie de rituri folclorice care s-au bucurat de succes. Pe parcursul lucrării se remarcă o strânsă legatură dintre religiozitatea vedică şi cea iraniană, având în vedere apropiata existenţă între cele două sinteze religioase, generată de împărtăşirea pre-iranienilor a aceloraşi zeităţi ale inzilor. Totodată se va remarca o abundenţă a comparaţiilor unor aspecte similare, paralele cu celelalte mitologii din spectrul indo-european, precum şi natura legăturilor preluate în unele cazuri de iudaism, creştinism sau de alte curente religioase apărute în Europa începutului de Ev Mediu (bogumilism, gnosticm ş.a.m.d.)