Mit si credinte in Iranul preislamic (I)

Cuvânt înainte

Iranul a reprezentat una dintre cele mai originale surse de inspiraţie religioasã, începând cu antichitatea şi terminând cu religiile derivate din islam.
Această unitate derivă din cararcterul indo-iranienilor puritanist, nu putem discuta în Iranul antic de un foarte mare sincronism, deşi au existat câteva elemente şi împrumuturi în perioada dinastiilor Seleucidă şi Arsacidă, când a avut loc o elenizare a perşilor, fondul lor mitologic menţinându-se acelaşi.
Având o istorie zbuciumatã s-a impus în cultura şi civilizaţia universală, prin nenumãratele nestemate pe care le-a lãsat pe parcursul timpul.Persepolis a reprezentat unul dintre cele mai frumoase oraşe ale antichităţii, rafinată bijuterie a regilor Achemenizi, subscrisă credinţei mazdeene.Mai târziu, în perioada islamică, renumitele moschei şiite cu două minareturi au împânzit întreg spaţiul islamic şi au exercitat o puternică influenţă arhitectonică asupra arabilor.
Deşi este un popor indo-european, iranienii, în acest context au cunoscut o dezvoltare unicã, tezaurul lor fiind unic şi deosebit de original. Bineînteles, vom descoperi elemente de natură indo-europeană, pe care le vom regãsi la majoritatea popoarelor desprinse din această ramură, precum şi o serie de elemente preluate din baza mitologică iraniană în marile religii contemporane, îndeosebi în creştinism şi islamism.Poate cea mai importantă trăsătură specifică a persianismului religios, în comparaţie cu celelalte popoare indo-europene o reprezintă în plan mitologic şi religios, dualismul mazdean cristalizat mai apoi în monoteismul lui Zarathustra.
De remarcat este evoluţia detaşată a credinţelor în spaţiul iranian, atât în perioada preislamică cât şi chiar în perioada islamică — şi mă refer la ramura şhiita a islamismul care este reprezantată şi majoritară în Iranul actual. Sinteza iraniană are o strânsâ legatură cu religiozitatea vedică, diverse aspecte fiind comune, altele având un grad diferit de paternitate.
Lucrarea de fată încearcă sã prezinte aspectele generale ale credinţelor şi mitologiei iraniene, în diferitele perioade ale epocii preislamice, precum şi unicitatea acestora şi interacţiunea, influenţa lor asupra a noi curente religioase apărute pe mapamond la acea vreme sau ulterior, funcţie de mostenirea iranului.
Iran, Persia, persani, persi?
Cred că mai întâi ar trebui să stabilesc câteva apecte ale unor anumiţi termeni, pe care îi voi utiliza în cercetarea de faţă. Etimologia denumirii ţării Iran este de origine proto-iraniană şi anume de la triburile nomade de cavaleri din vremurile străvechi, în timpul în care din marea ramură a indo-europenilor s-au desprins indo-iranienii. Provine dupã unele cercetãri de la cuvãntul arya care înseamnã nobil. De aici a derivat şi denumirea acestor popoare de arieni sau mai departe iranieni. În concluzie Iranul era ţara nobililor. Despre arienii vechi nuse cunosc foarte multe amănunte, dar există, din surse, menţiuni despre un loc originar al oamenilor numit Aryana-Vaeja, care pare să reprezinte punctul zero de la care a pornit migraţia înspre teritoriile Iranului actual.
Despre migraţiile primordiale şi despre aşezarea arienilor sunt lansate câteva ipoteze, însa ceea ce este certificat este originea indo-europeană, a acestui popor, deşi unii cercetători discută pe de altă parte de indo-iranieni.
Se pare că primele popoare au venit din regiunea Caucazului separându-se în două ramuri una indo-iraniană şi una indo-europeană. Cu timpul au existat mari modificări. O parte din indo-iranieni se pare că au migrat spre India şi s-au stabilit în bazinul Indusului, iar cealaltă parte în Iranul de astăzi, formând mai târziu cele doua popare, mezii şi perşii. Alte teorii afirmă că ar fi revenit din ramura occidentală, din centrul Europei şi s-ar fi stabilit în Iran. Oricum latura comună a popoarelor indo-europene se regăşeste în limba, sanscrită apărând ca un idiom al aceleaşi limbi- mamă, mitologia având un acelaşi curs bazându-se pe aceleaşi mituri fundamentale. Despre aceste mituri fundamentale vom discuta mai târziu şi vom aprofunda specificitatea lor iraniană, precum şi elementele comune cu celelatelte mitologii.
Dacă ne referim la Persia, pers sau persan vom face o delimitare între acestea, în funcţie de caracterul lor etimologic şi istoric. Voi prezenta mai întâi cuvântul pers.
Provine de la cuvântul pars sau fars, care reprezintă o zonă a Iranului (Pars sau Fars, de unde şi denumirea limbii persane, farsi) şi care denumea unul dintre cele două popoare renumite în antichitate (mezii şi perşii). După asimilarea mezilor de către perşi, vom avea cel mai întins imperiu din aceea vreme, imperiul Persiei. Persan sau pers? În unele dicţionare nu se face o distincţie între cele două cuvinte, dar se consideră persan o persoană a Iranului islamic. Distincţia apare atunci clară şi este fundamentată istoric de primirea islamului de către locuitorii (perşi) Iranului care de acum înainte se numeau persani. Desigur că nu reprezintă singurele delimitări conceptuale pe care le vom regăsi pe parcursul acestui eseu, dar pe care le-am găsit primordiale pentru o introducere în lucrarea de faţă.
Am încecat să urmăresc principalele curente religioase ale Iranului începând cu reforma zarathustra continuînd apoi maniheismul şi mazdakismul. Desigur, în Iranul antic nu putem discuta despre anumite etape absolute ale religiei, în înţelesul care l-am putea da trecerii de la vechile religii spre islamism, religiile vechiului Iran trăgându-şi seva dintr-una într-alta influenţându-se. Astfel mazdeismul afost reformat de Zarathustra, doctrina acestuia suferind modificări printr-un oarecare sincretism sau prin intervenţiile influenţilor magi.Dacă maniheismul a fost o doctrină bine închegată, dar nu în mod direct specifică Iranului, mazdaksmul a avut un rol preponderent social, în timp ce mithraismul este mai mult o colecţie de rituri folclorice care s-au bucurat de succes. Pe parcursul lucrării se remarcă o strânsă legatură dintre religiozitatea vedică şi cea iraniană, având în vedere apropiata existenţă între cele două sinteze religioase, generată de împărtăşirea pre-iranienilor a aceloraşi zeităţi ale inzilor. Totodată se va remarca o abundenţă a comparaţiilor unor aspecte similare, paralele cu celelalte mitologii din spectrul indo-european, precum şi natura legăturilor preluate în unele cazuri de iudaism, creştinism sau de alte curente religioase apărute în Europa începutului de Ev Mediu (bogumilism, gnosticm ş.a.m.d.)